După ce s-au disputat meciurile din etapa a V-a din campionatul Ligii a IV-a liderul primului eșalon județean, Unirea Braniștea, se desprinde în fruntea clasamentului. Profitând de remiza din derby-ul etapei dintre principalele urmăritoare, Muncitorul Ghidigeni – Gloria Ivești 1-1, formația din Braniștea a luat un avans de două puncte în fruntea clasamentului. Asta și datorită victoriei, scor 5-0, din deplasare a liderului de pe terenul celor de la Viitorul Umbrărești.

Etapa a V-a le-a aparținut oaspeților, în patru din cele șase jocuri ale etapei s-au impus echipele vizitatoare:

  • Quantum Club Galați – Agrostar Tulucești 5-1
  • Avântul Drăgănești – Covurlui Târgu Bujor 1-5
  • Muncitorul Ghidigeni – Gloria Ivești 1-1
  • Răzeșii Valea Mărului – Victoria Independența 1-9
  • Avântul Vânători – Voința Cudalbi 2-6
  • Viitorul Umbrărești – Unirea Braniștea 0-5.

După cinci etape Unirea Braniștea conduce cu maximum de puncte, 15, golaveraj 23-1, pe doi sunt cei de la Gloria Ivești cu 13 puncte, iar podiumul este completat de Voința Cudalbi cu 10 puncte. În partea de jos a clasamentului Răzeșii din Valea Mărului sunt singura echipă fără puncte după cinci etape.

În etapa a VI-a sunt programate jocurile:

  • Agrostar Tulucești – Avântul Drăgănești
  • Voința Cudalbi – Quantum Club Galați
  • Unirea Braniștea – Avântul Vânători
  • Victoria Independența – Viitorul Umbrărești
  • Covurlui Târgu Bujor – Muncitorul Ghidigeni
  • Gloria Ivești – Răzeșii Valea Mărului.

www.sportgalati.com